duminică, 28 iulie 2013
duminică, 29 ianuarie 2012
la tufele de liliac care au rămas în fața casei,caută nucul bătrân de după șură...care nu mai este.
Casa bunicilor e pustie,ei au plecat,pe rând,mai întâi bunicul,vara,în august,parcă supărat pe noi,el,un munte de om,mare,mare cât Dealul Cioroganilor,vânjos ca o sămânţă de stejar,apoi...a plecat bunica...bolnavă de bunicul,n-a mai așteptat mult,privea dealul cu cimitirul dimineața și seara până când ...întro zi,gata...și...casa de atunci e pustie.Pustie și încremenită,cu inima bolnavă și spatele cocoșat de vânturi și nepăsarea urmașilor.Pe ici-colo,au mai rămas în veghe câțiva pomi ce mai pot plânge primăvara cu flori albe ca tâmplele bunicii,câteva narcise și liliacul care ne amintește de cum mirosea bunica.Da,primăvara,bunica mirosea a liliac și-a mentă,iar vara și toamna mirosea a pere și nuci.Iarna,bunica mirosea a foc de sobă și-a porumb pentru găini,mirosea a colaci și-a Moș Crăciun.
Și-acuma...casa bunicilor e pustie,nici inimă,nici foc în vatră nu mai are,nici romaniță pe sub garduri,nici zarnacadele pe alee,e pustie și bolnavă.E așa...bolnavă,parcă fără niciun leac,stă rezemată aproape pe o parte trăgându-și sufletul bătrân și suflând rece prin găurile din acoperișul urât la care nici vecinii nu se mai uită...poate de rușine,poate de durere.Casa bunicilor e pustie,îngenuncheată în uitarea urmașilor se roagă amintindu-și de timpurile când trăiau bunicii,când veneau fii și fetele cu nepoții de mână...acum...e pustie..și își număra zilele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)